Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

Ştefan Iancu 117 NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII ÎN

Ştefan Iancu 117 NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 DEZVOLTAREA ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII ÎN PERIOADA INTERBELICA Ştefan Iancu iancust@acad.ro Unificarea Principatelor Române (1859), obţinerea independenţei naţionale (1877-1878) au impulsionat progresul economic, au accentuat cerinţa valorificării bogăţiilor naturale, creând condiţii favorabile mobilizării potenţialului material şi uman, şi au stimulat progresul ştiinţei şi tehnicii naţionale. Aceste obiective nu puteau fi realizate decât prin adâncirea cercetării ştiinţifice sistematice şi printr-o specializare tot mai avansată, fapt ce s-a finalizat prin formarea în ultima parte a secolului al XIX-lea a primelor şcoli ştiinţifice româneşti. În urma încheierii primului război mondial şi a înfăptuirii statului naţional unitar român, s-a impus atât necesitatea dezvoltării activităţilor ştiinţifice şi tehnice, menite să faciliteze înlăturarea distrugerilor războiului, cât şi perfecţionarea şi unificarea cadrului organizatoric al creativităţii ştiinţifice şi tehnice, format anterior atât în patria mamă cât şi în provinciile revenite la ţară prin Marea Unire, constituit din instituţii de învăţământ superior, din primele nuclee de cercetare ştiinţifică, Academia Română, societăţi ştiinţifice etc. Pentru realizarea acestor obiective se putea face apel atât la specialişti formaţi în marile centre de cultură ale Europei cât şi la specialiştii formaţi în şcolile noastre superioare, în special în domeniile: matematică, chimie, medicină, ştiinţele naturale, drumuri şi poduri, construcţii etc. Descătuşând energiile creatoare, Unirea din 1918, precum şi politica statului român, au permis, în ciuda unor obstrucţii şi neîmpliniri, o solidarizare a provinciilor şi o participare la viaţa culturală a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, limbă şi religie. Accelerarea procesului de modernizare a ţării a avut ca efect creşterea rolului învăţământului, ştiinţei, culturii şi artei. Participarea activă a României la viaţa internaţională, circulaţia liberă de valori au asigurat prezenţa activă a oamenilor de ştiinţă români la marile congrese şi conferinţe internaţionale, obţinerea unor brevete şi traducerea unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională, care au putut intra astfel în patrimoniul intelectual al Europei şi al lumii. NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 Ştefan Iancu 118 1. – DEZVOLTAREA Ş TII N ŢEI Tânăra Românie Mare avea nevoie de aportul ştiinţei şi tehnicii, dar fondurile necesare pentru constituirea unei baze materiale adecvate (laboratoare, aparatură, biblioteci etc.) erau alocate cu zgârcenie deoarece, pe de o parte, mijloacele materiale disponibile erau limitate de urmările nefaste ale războiului, iar, pe de altă parte, nu se formase încă o înţelegere a nevoilor specifice ştiinţei. Marele chimist Petru Poni în “Amintirile” sale ilustrează plastic situaţia generată de greutăţile care existau după 1918 in calea promovării ştiinţei: “Nouă ne lipsea totul. Nu aveam nici colecţii, nici aparate, nici materialul cel mai elementar de experimentare, nici cărţi sau reviste din care să aflăm cel puţin ceea ce alţii, mai favorizaţi decât noi, lucrează în alte ţări”1. Constituirea şi dezvoltarea de şcoli ştiinţifice presupune existenţa unor elemente definitorii: existenţa unui învăţământ superior de specialitate şi a unor unităţi de cercetare, într-un domeniu dat; activitatea unor personalităţi capabile să genereze lucrări originale şi să grupeze în jurul lor colective de colaboratori dornici să se afirme pe tărâmul ştiinţei printr-o activitate creatoare; constituirea de asociaţii sau societăţi ştiinţifice care să susţină activitatea din şcolile ştiinţifice. Perioada dintre cele două războaie mondiale înregistrează progrese majore ale ştiinţei româneşti în diferite domenii, în sensul accentuării specializării, introducerii şi dezvoltării metodelor experimentale, abordării problemelor cu aplicare industrială. Se înfiinţează noi instituţii ştiinţifice universitare şi ale Academiei, laboratoare, staţiuni experimentale, societăţi ştiinţifice, publicaţii de specialitate etc. Prin eforturi susţinute, reprezentanţii de seamă ai şcolilor ştiinţifice autohtone au reuşit să se impună prin obţinerea unor rezultate dintre care unele au beneficiat de o deosebită recunoaştere internaţională iar altele, cum sunt cele ale lui Ştefan Procopiu (descoperirea magnetonului (1912) care a fost redescoperit, în mod independent, în 1915 de N. Bohr căruia i s-a acordat prioritatea descoperirii), Nicolae Paulescu (creatorul pancreinei şi-a făcut cunoscută descoperirea într-un articol publicat în august 1921, în revista belgiană „Archives de Psychologie”. Opt luni mai târziu, în februarie 1922, o descoperire similară au anunţat cercetătorii canadieni F.G.Banting şi Ch.H.Best, care au numit produsul realizat „insulină”, cei doi primind în 1923 premiul „Nobel” pentru fiziologie şi medicină) sau Ştefan Odobleja (1902–1978), îşi aşteaptă şi în secolul XXI recunoaşterea priorităţii lor internaţionale. În 1938–1939 Şfefan Odobleja a publicat la Paris lucrarea La psychologie consonatiste (2 volume), prima lucrare din istoria ştiinţei mondiale în care autorul a analizat, formulat şi aplicat o serie de legi generale sau concepte fundamentale comune (între care şi cel al conexiunii inverse), reprezentând esenţa funcţionării sistemelor complexe (biologice, sociale, tehnice etc.) cu automatisme mai mult sau mai puţin pronunţate, indiferent de natura lor. Deşi nu foloseşte termenul de “cibernetică”, Odobleja a aplicat principiile 1 Cristofor Simionescu şi Magda Petroveanu “Figuri de chimişti români”, Bucureşti, 1964 NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 Ştefan Iancu 119 acesteia în analiza de procese fizice, biologice, psihologice, economice şi sociale şi a formulat legea reversibilităţii, care este de fapt o lege generală a buclelor cibernetice. Din cauza celui de-al doilea război mondial lucrarea nu a avut o difuzare firească. În 1948, A. Rosenbleuth, Norbert Wiener şi J. Bigelow au publicat lucrarea “Cibernetica sau control şi comunicaţie la animal şi maşină” în care făceau legătura între procesele cibernetice tehnice şi cele din organismele umane, definind cibernetica ca o “ştiinţă a comenzii şi comunicării la fiinţe şi la maşini”2. A.A. Moles definea cibernetica ca “ştiinţa generală a organismelor, independentă de natura organelor care le constituie. Obiectivul ei constă în a găsi proprietăţile care rezultă din îmbinarea lor, în a găsi prin ce totul este mai mare decât suma părţilor ei”3. Norbert Wiener (1894-1964) avea să primească premiul „Nobel” în calitate de creator al ciberneticii. Academia Română, prin activitatea membrilor săi, dar şi prin efectul catalizator manifestat în viaţa ştiinţifică românească, s-a impus ca cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală a ţării. La 1 iunie 1920 Academia Română a aprobat cererea Secţiunii ştiinţifice de a adera la Comitetul Internaţional de Cercetări de la Bruxelles, iar la 29 mai 1937 se votează înfiinţarea Consiliului Naţional al Cercetării “organ îndrumător şi consultativ al statului în toate chestiunile în care cuvântul ştiinţei pure sau aplicate trebuie ascultat după exemplul instituţiilor similare din ţările Europei occidentale şi transoceanice”4. Academia a pus la dispoziţia persoanelor avide de cultură cea mai importantă bibliotecă ştiinţifică din ţară iar in publicaţia ei “Analele Academiei Române” (ale cărei “Memorii” apăreau pe secţii) reprezentanţii şcolilor ştiinţifice şi-au publicat sistematic rezultatele cercetărilor. La 11 martie 1938 Academia Română a anunţat înfiinţarea colecţiei “Monografia ştiinţifică” cu precizarea că “fiecare volum va forma un tot, dând elementele de pregătire clasică pentru cercetările actuale, în fiecare an urmând să se scoată maximum patru volume”5. Fundaţiile Regale (“Principele Carol”-1921, “Regele Ferdinand I”- 1925, “Fundaţia pentru Literatură şi Artă Carol al II –lea” – 1933) au contribuit la dezvoltarea culturii, inclusiv la răspândirea ştiinţei. Una din colecţiile de cărţi, editate de “Fundaţia pentru Literatură şi Artă Carol al II –lea”, a fost “Biblioteca Enciclopedică” care a urmărit să pună la îndemână tuturor cunoştinţe şi informaţii de o înaltă popularizare a ştiinţei6. Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la deschiderea “Şcolii superioare industriale” din Cluj (1920), regele Carol al II-lea a înfiinţat în acest oraş Institutul de cercetări ştiinţifice “Carol al II-lea”, institut care urmărea dezvoltarea ştiinţelor naturale şi pozitive, sprijinirea cercetărilor experimentale, permiţând încercarea invenţiilor cu imediată aplicabilitate. O altă dovadă a implicării Fundaţiilor regale în viaţa ştiinţifică a ţării este publicarea “Revistei Fundaţiilor Regale” (1934-1938) care a oferit o perspectivă diversă 2 Norbert Wiener, Cibernetica, Bucureşti, 1966 3 A.A.Moles “La notion de quantite en cybernetique”, Les Etudes philosophique, Presses Universitaries de France, Paris, avril-juine 1961. 4 Dorina N. Rusu, “Istoria Academiei Române în date”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1997 5 Dr. Dorina N. Rusu, “Istoria Academiei ….”, op. cit 6 Petruţa Burlacu, Un aşezământ regal: Fundaţia pentru Literatură şi Artă “Regele Carol al II-lea, Bucureşti, Materiale de Istorie şi Muzeografie nr 12/1997 NOEMA VOL. II, Nr. 2, 2003 Ştefan Iancu 120 a planurilor de cultură reprezentate de: economie, sociologie, ştiinţă şi lingvistică, filosofie şi estetică, muzică şi istorie literară7 Dezvoltarea şcolilor ştiinţifice s-a făcut în mod diferenţiat, în funcţie de posibilităţile potenţiale existente şi de specificul domeniului de cercetat. În cadrul unor discipline nu s- au format de la început institute specializate, activitatea de cercetare desfăşurându-se în cadrul catedrelor universitare, unele dintre acestea cum au fost cele de matematică, fizică, chimie, tehnică etc. devenind adevărate centre de cercetare. În cazul altor discipline (agronomie, geologie etc.) la care s-au constituit de la început unităţi de cercetare, catedrele universitare au devenit un al doilea nucleu de cercetare cu o dotare modernizată continuu8. În procesul de dezvoltare a şcolilor ştiinţifice are loc şi o diferenţiere prin specializare a unora dintre acestea. În timp ce matematica şi fizica, de exemplu, s-au menţinut mult timp ca o singură şcoală ştiinţifică, medicina s-a diferenţiat de la început. Victor Babeş (1854 - 1926), de exemplu, a fost întemeietorul şcolii medicale româneşti şi în acelaşi timp întemeietor al şcolii de bacteriologie. În ce priveşte biologia s-a produs, de asemenea de timpuriu diferenţierea dintre botanişti, zoologi şi fiziologi9. Întrucât istoria şcolilor ştiinţifice şi uploads/Litterature/ dezvoltarea-stiintei-si-tehnicii-in-perioada-interbelica-stefan-iancu.pdf