Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

1 UN FALS INTOLERABIL ÎN „LEGENDA AUREA” sau Somnul raŃiunii naşte monştri Geor

1 UN FALS INTOLERABIL ÎN „LEGENDA AUREA” sau Somnul raŃiunii naşte monştri George Liviu Teleoacă Născut şi întreŃinut de somnul raŃiunii, uriaşul fals din „Legenda aurea”, a reuşit să transforme, în opusul său, semnificaŃia reală a Dragonului Dacic, semnul nostru tutelar, ceea ce a subminat esenŃa identităŃii româneşti şi, implicit, poziŃia noastră în lume. Prin raportarea fantasmelor din „Legenda aurea” la fantasmele din celebra pictură a lui Goya, ne putem imagina că personajul cu faŃa ascunsă, ar putea fi chiar autorul lor, călugărul dominican, Iacob de Voragine, care n-a ezitat să includă, în mod absurd, episoade cu monştri, în vieŃile sfinŃilor. Adausul de monştri în scrierile hagiografice a stimulat apariŃia de manifestări negative cum este şi aberanta dragonologie. Se constată, încă odată că, orice demers intelectual, care nu respectă etica etalon a celor zece porunci, generează suferinŃe enorme, şi că lipsa de cultură, cu adaus de plăsmuiri, ruinează aspiraŃia noastră spre o viaŃă civilizată, chiar dacă ar fi să depăşim actualul declin al civilizaŃiei materiale. Un asemenea drum al ruinei a început în urmă cu 750 de ani, atunci când „Legenda aurea” a scos în lume minciuna despre balaurul, numit şi dragon, ucis de Sfântul Gheorghe. În mod real, a existat, există şi va exista o hieroglifă, numită Dragonul Dacic, dar n-au existat balauri sau dragoni, în carne şi oase. Ca urmare, n-a existat nici acea confruntare a Sfântului Gheorghe cu balaurul, oferită lumii, ca adevăr, de celebrul volum intitulat „Legenda sanctorum”, sau „Legenda aurea”, ieşit de sub pana lui Iacob de Voragine, după anul 1260. Multiplicat şi transformat în texte de catehizare, uriaşul fals, astfel lansat, a reuşit să altereze grav semnificaŃia religioasă a hieroglifei, numită Dragonul Dacic, semn tutelar al identităŃii româneşti, dar şi primul mare temei al ascensiuni spirituale umane. Cu cel puŃin o mie de ani, înainte de Cristos, hieroglifa Dragonul Dacic, devenise semn religios sub care se derula istoria lumii. După 750 de ani, de la punerea în circulaŃie a falsului, avem dreptul şi chiar datoria, să cerem denunŃarea şi eliminarea lui, din lume, chiar dacă această ucidere contrafăcută a Dragonului, de către Sfântul Gheorghe, ocupă un loc important în iconografia creştină. Prea sunt grave consecinŃele, de azi, ale uriaşului fals comis de Iacob de Voragine şi prea s-au înmulŃit, în (http://books.google.com/books/about/Legenda_aurea.html?id=f-QGAAAAQAAJ) ultima vreme, noile ediŃii ale volumului său, cu apariŃii la zi, pentru a nu redeschide cazul, în legitimă apărare, cu intenŃia declarată de a pune capăt crimei intelectuale, prin care a fost distrus arhetipul religios al lumii, singurul în măsură să asigure coeziunea ontică a Uniunii Europene şi buna ei întocmire. DiversităŃile etnice, dar şi orgoliile etnice aferente, bine consolidate de îndelungata istorie a bătrânului nostru continent, nu îşi mai pot regândi unitatea, decât prin recurs la arhetip, de unde şi imperativul eliminării falsurilor, care au transformat în simbol al Răului, beneficul semn arhetipal, sub care a progresat lumea, din Persia până în Bretania, timp de 2500 de ani atestaŃi. Incapabil să acumuleze şi să prelucreze informaŃia, care l-ar fi condus la compatibilitatea, de esenŃă, dintre semnificaŃia Dragonului şi religia creştină, Iacob de Voragine, cu de la sine putere, a decis să lichideze cinstirea, de care se bucura semnul Dragonului, în epoca sa. În acest scop, a pus în circulaŃie o povestire calomniatoare, prin care i-a ataşat Dragonului însuşiri de monstru, fals menit să inducă urârea lui, iar spre a perpetua ura în vecie, a asociat-o cu eterna adorare a Sfântului Gheorghe, care i-ar fi tăiat capul. După punerea în circulaŃie a manuscrisului său, „Legenda aurea”, din întâmplare sau nu, Iacob de Voragine va ajunge episcop de Genova, ca dovadă că somnul raŃiunii îi ajunsese şi pe superiorii săi, care n-au mai vrut să vadă că falsul comis încalcă, prin mărturie 2 mincinoasă, porunca a IX-a din Decalog. Ca membru al ordinului domnican, Iacob de Voragine mai prestase şi un jurământ specific ordinului, pentru a respecta adevărul şi, cu toate acestea, viaŃa contrafăcută a Sfântului Gheorghe, pe care a inclus-o în „Legenda aurea”, este alcătuită, mai ales, din minciuni. Minciuni şi exagerări, cu atât mai grave, cu cât mărturiile, rămase în toate (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe) dicŃionarele teologice, arată că, despre viaŃa Sfântului Gheorghe, nu se poate spune altceva, decât că a lăsat în urma sa un cult (http://www.newadvent.org/cathen/06453a.htm). Tragic este faptul, că „Legenda aurea”, cu falsurile ei, a cunoscut, încă de la apariŃie, o mare răspândire, comparabilă cu a Bibliei. A circulat în peste o mie de exemplare, încă înainte de inventarea tiparului (http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Legend), iar numărul lor a sporit considerabil odată cu răspândirea invenŃiei lui Gutenberg. Între 1470 şi 1530 a fost cea mai tipărită carte în Europa, şi probabil cea mai citită, după Biblie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Legenda_aurea), ceea ce a înlocuit treptat, adoraŃia străveche a Dragonului cu minciuna uciderii lui de către Sfântul Gheorghe, deşi sfinŃii n-au fost personaje de basm, ci oameni normali, care s-au luptat cu tentaŃia păcatului, dar, niciodată, cu fiinŃe supranaturale, devoratoare de animale şi de oameni. La scurtă vreme după acest fals al decapitării balaurului în mijlocul cetăŃii, lansat de Voragine, au apărut, în pictură şi în sculptură, imaginile ecvestre ale Sfântului Gheorghe, ucigând un balaur cu chip de Dragon. Prin expunerea publică a acestor lucrări, cinstirea multimilenară a Dragonului a fost înlocuită de ură. AdemeniŃi de frumuseŃea calului, ca şi de Ńinuta marŃială a Sfântului Gheorghe, cei neavizaŃi păşeau fericiŃi pe drumul iniŃiat de falsurile unui autor, de al cărui nume nici nu auziseră. Din fericire, nişele neafectate de minciunile lui Iacob de Voragine, referitoare la o fostă luptă dintre Sfântul Gheorghe şi Dragon, au lăsat mărturii îndubitabile despre compatibilitatea dintre Dragon şi religia creştină. Edificatoare este, în acest sens, prezenŃa Dragonilor pe o haină preoŃească, conservată în muzeul de broderii (http://www.youtube.com/watch?v=Psy_yyYMrTQ) al Mânăstirii Santa Maria de Guadalupe, construită în Spania, la începutul secolului XVII. Imagini din muzeul de broderii al Mânăstirii Santa Maria de Guadalupe, din Spania 3 Acestor imagini, de o mare importanŃă teologică, li se alătură reprezentările de sfinŃi cu cap de Dragon (http://www.beyond-the-pale.co.uk/dogsaints.htm), respectiv, cu cap de lup sau cu cap de câine. Între acestea, un loc aparte, îl deŃin figurile Sfântului Cristofor, care apare, fie cu cap de Dragon (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Saint_christopher_cynocephalus.gif), fie purtându-l pe Iisus, în spate, peste un râu tumultos (http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Christopher). Ajuns la mal (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8422/8/), Iisus i-ar fi spus: „Ai purtat pe umeri nu doar lumea toată, ci şi pe Cel care a creat-o. Eu sunt Hristos, regele tău, pe care l-ai slujit cu credinŃă”. Sf.Cristofor cu cap deDragon (lup) Gravură în lemn 1423 Cu Copilul Cristos(1485) Din perspectiva spuselor atribuite Copilului Cristos, exprimând convingerile autorilor care au realizat aceste icoane, necesara corelare a celor două ipostaze atribuite Sfântului Cristofor, conduce uşor la concluzia că, Cel identificat prin capul său de Dragon, este unul şi acelaşi cu Cel, care L-a purtat pe Iisus spre mântuirea lumii, purtând întreaga lume prin vâltoarea devenirii ei. De fapt, Cristofor se traduce, din limba elină, prin „Purtătorul lui Cristos”. Or, numai, Proniatorul poate face toate acestea. Aşadar, avem o primă dovadă, exprimată prin arta icoanei, că Dragonul, reprezentând hieroglifa Numelui Său, primul mod de a-I scrie Numele, este semnul sacru pentru Unicul Ziditor. De aici şi nevoia imperativă de a se pune capăt, definitiv, falsului creat de imaginaŃia maldivă a lui Iacob de Voragine. Fie că a ştiut, fie că n-a ştiut semnificaŃia Dragonului, Iacob de Voragine nu a avut dreptul să lanseze minciuna absurdă, despre un balaur ucis de Sfântul Gheorghe, minciună, care, prin amploarea sa, a răsturnat înŃelesurile lumii. Prin acest fals enorm, care a transformat semnul benefic al Dragonului, în semn al puterilor malefice, s-a frânt perspectiva firească asupra felului în care a trecut omenirea la creştinism, deşi Iisus, în respectul desăvârşit a ceea ce fusese înaintea sa, a Ńinut să precize: N-am venit să stric Legea, ci să o plinesc (Matei 5,17). ÎntoxicaŃi cu acest fals, cei de azi nu mai pot înŃelege de ce Ordinul Dragonului, înstituit în anul 1408 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului), pentru a apăra creştinătatea de pericolul turcesc, a adoptat în heraldica sa Dragonul, ca purtător şi susŃinător al Crucii Creştine. Ordinul Dragonului 4 Dintre cele câteva medalii, cea aurită, atribuită primilor 24 de cavaleri ai Ordinului, ilustrează cel mai bine perfecta compatibilitate dintre Dragon şi Cruce. Dragonul vioi, cu capul săltat şi purtând pe spate Crucea, afişează, prin coada cu care-şi cuprinde gâtul, disponibilatea la jerfa de sine, sub semnul Crucii înfăcărate, pe care scrie Q[UAM] MISERICORS EST DEUS IUSTUS PATIENT. Limba, scoasă cu energie, este asemenea cu limba evidentă a Dragonului Dacic, detaliu definitoriu, prezent şi în alte variante ale Dragonului, cum este şi Dragonul de pe drapelul łării Galilor. Foarte mândri de el, welsh-ii cred că l-au preluat de la dacii Sarmizegetusei, prin intermediul stăpânitorului roman (http://www.data-wales.co.uk/flag.htm), deşi unele estimări conduc la o vechime, care se apropie de a mitului.. Pentru că îl consideră, prin tradiŃie, simbol al puterilor benefice, welsh-ii trăiesc cu convingerea că „Dragonul roşu inspiră elan”. Cu această convingere au trăit toŃi cei care l-au adorat: dacii, scandianvii, germanicii sau parŃii. Lupul împăiat, sugerând Dragonul cu cap de lup, este purtat, şi astăzi, în procesiunile de iarnă ale uploads/Geographie/ george-liviu-teleoaca-falsul-din-legenda-aurea.pdf