Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

1 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE DREPT Lector univ. dr. K

1 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE DREPT Lector univ. dr. Kocsis Jozsef DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE NOTE DE CURS pentru studenţii de la forma de învăţământ la distanţă 2 ASPECTE PRELIMINARE PRIVITOARE LA DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE 1. Denumirea de proprietate intelectuală Denumire inexactă: Denumirea de proprietate intelectuală este o denumire inexactă, deoarece nu toate domeniile pentru care se foloseşte conceptul constituie rezultatul unei activităţi de creaţie intelectuală; dacă n cazul dreptului de autor, al brevetelor de invenţie, al drepturilor asupra desenelor şi modelelor industriale, sursa acestora o constituie un act de creaţie intelectuală, fiind vorba de drepturi intelectuale, cu totul altfel stau lucrurile în cazul mărcilor sau al semnelor distinctive; cel care foloseşte o marcă se mărgineşte doar la alegerea unui semn distinctif; de asemenea o indicaţie geografică este determinată de considerente de ordin geografic; în nici una dintre aceste cazuri neputând vorbi de existenţa vreunui act de creaţie, deci despre drepturi intelectuale. Vizând domenii diferite, dintre care unele nu merită calificativul de „intelectual” denumirea de proprietate intelectuală pare a fi inexactă. Dar nici denumirea de proprietate incorporală nu ar fi mai potrivită. Proprietatea incorporală ar reprezenta proprietatea asupra unui bun incorporal, asupra unui bun care nu este perceptibil simţurilor noastre, având o existenţă abstractă, fiind o creaţie a dreptului şi prezentând pentru om o valoare economică; obiect al proprietăţii poate fi prin urmare nu numai un bun corporal, ci şi un bun incorporal. Categoria bunurilor incorporale este însă mai largă decât cea rezervată obiectului nostru de studiu. Nu toate drepturile care au un obiect incorporal sunt şi drepturi de proprietate intelectuală. Astfel de exemplu, drepturile de clientelă pe care le are un comerciant, un medic, un notar etc., deşi drepturi incorporale, rămân însă în afara obiectului nostru de studiu, care se limitează doar la domeniul dreptului de autor şi dreptului proprietăţii industriale. 2. Regimul juridic diferit al drepturilor de proprietate intelectuală. Spre deosebire de ceea ce este specific creaţiilor noi (cazul invenţiilor) care implică un efort creator, ceea ce permite calificarea drepturilor rezultate dintr-o asemenea activitate în categoria drepturilor intelectuale, în cazul drepturilor asupra semnelor distinctive, în speţă a mărcilor, nu se poate vorbi de asemenea drepturi intelectuale., alegerea semnului nefiind produsul unui efort creator. 3 Această diferenţiere între drepturile asupra creaţiilor noi şi drepturile asupra semnelor distinctive atrage diferenţieri şi în planul regimului juridic care este aplicabil fiecăruia dintre cele două categorii de drepturi. Astfel, drepturi morale sunt recunoscute numai în favoarea celor care realizează o activitate creatoare, care implică personalitatea autorului care trebuie protejată, un asemenea drept nefiind recunoscut în favoarea titularului unei mărci sau a altui semn distinctiv. Apoi, dacă în cazul drepturilor asupra creaţiilor noi este vorba de un veritabil monopol de exploatare instituit în favoarea creatorului, ca o recompensă acordată celui care a adus un aport nou în industrie, reflectat în posibilitatea recunoscută creatorului de a interzice terţilor orice folosire a creaţiei sale, în cazul drepturilor asupra semnelor distinctive se recunosc producătorului sau comerciantului aceste drepturi doar în raport cu producătorii sau comercianţii concurenţi, cărora li se interzice să folosească aceleaşi semne, pentru a nu se crea confuzie în rândul consumatorilor. Această diferenţiere de regim juridic aplicabil celor două categorii de drepturi nu permite însă efectuarea unei ierarhizări între ele. Dacă drepturile asupra semnelor distinctive prezintă o anumită inferioritate în raport cu drepturile asupra creaţiilor noi din punctul de vedere al opozabilităţii lor (drepturile rezultate dintr-o creaţie nouă sunt opozabile absolut, erga omnes, oricărei persoane fiindu-i interzisă folosirea acelei creaţii fără consimţământul autorului, nu la fel stă situaţia şi în cazul drepturilor care privesc semnele distinctive şi a căror opozabilitate este doar relativă, cu privire la concurenţii direcţi ai titularului asupra mărcii; altfel spus, ca principiu, o anumită marcă va putea fi folosită pentru produse sau servicii diferite decât cele pentru care le utilizează titularul său), situaţia este diametral opusă din punctul de vedere al duratei lor, acest criteriu plasând într-o poziţie de superioritate drepturile asupra semnelor distinctive (chiar dacă durata de protecţie a brevetului de invenţie este de 20 ani, iar cea a protejării mărcii de 10 ani, protecţia asupra mărcilor va putea fi prelungită, în timp ce interesul societăţii în cazul creaţiilor noi este acela ca limitarea concurenţei să nu dureze prea mult timp). 3. Justificarea conceptului de proprietate intelectuală: În pofida diversităţii domeniilor vizate, a regimului juridic diferit aplicabil drepturilor din domeniu, se pune întrebarea de ce această reunire a unor domenii atât de diverse sub o singură „cupolă” aceea a dreptului proprietăţii intelectuale? 4 1. Un prim argument îl constituie existenţa unor trăsături comune ale diferitelor categorii de drepturi care pot fi întâlnite atât în cazul drepturilor asupra creaţiilor noi cât şi asupra semnelor distinctive; este vorba despre opozabilitatea erga omnes a acestor drepturi şi de diferenţierea lor atât de drepturile reale cât şi de drepturile de creanţă. A. Diferenţe faţă de drepturile reale : a. - Dacă drepturile reale sunt perpetue, drepturile de proprietate intelectuală sunt dimpotrivă temporare (drepturile patrimoniale de autor durează de regulă pe toată durata vieţii autorului şi 70 de ani după moartea acestuia, drepturile ce decurg din acordarea unui brevet de invenţie durează pe un interval de 20 ani drepturile conferite de înregistrarea unei mărci durează 10 ani de la data constituirii depozitului naţional reglementar); b. – Diferenţe apar şi din punctul de vedere al obiectului lor: astfel, dacă proprietarul unui bun devine automat şi proprietarul produselor rezultate prin exploatarea acelui bun, dimpotrivă, titularul unui brevet de invenţie de exemplu, nu va fi proprietarul produselor care rezultă prin punerea în aplicare a invenţiei conţinute de acel brevet sau persoana care are calitatea de autor al unei opere nu va fi şi proprietarul exemplarelor reproduse ale operei. De asemenea drepturile de proprietate intelectuală conferă un monopol titularului, care are drept consecinţă eliminarea concurenţei. Prin urmare, dacă proprietarul unui teren va intra în concurenţă cu alţi proprietari de terenuri care ar cultiva un acelaşi produs, dimpotrivă în domeniul proprietăţii intelectuale o asemenea concurenţă nu există, asupra operei existând un drept exclusiv al autorului sau asupra unei invenţii existând un drept exclusiv recunoscut în favoarea titularului de brevet. B. Diferenţe faţă de drepturile de creanţă: Drepturile de proprietate intelectuală sunt opozabile erga omnes – de exemplu, titularul unui brevet de invenţie poate interzice oricui care nu are consimţământul său să exploateze invenţia brevetată; numai cu consimţământul autorului se va putea realiza reproducerea sau reprezentarea operei etc.De remarcat că în cazul mărcilor această opozabilitate este doar relativă, fiind circumscrisă de principiul specialităţii mărcilor, adică opozabilitatea vizează de regulă doar pe concurenţi. 2. În al doilea rând, soluţia grupării în ansamblu a dreptului de autor şi a drepturilor de proprietate industrială este una tradiţională. Există un organism unic OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), cu sediul la Geneva, care se ocupă atât de protecţia 5 internaţională a dreptului de autor, cât şi a proprietăţii industriale. De altfel, conceptul de proprietate intelectuală este consacrat în art. 2 pct. VII al Convenţiei de la Stockholm – şi care a pus bazele constituirii OMPI – acest text stipulând că proprietatea intelectuală se referă la „ drepturile relative la operele literare, artistice sau ştiinţifice, interpretările artiştilor interpreţi şi execuţiile artiştilor executanţi; fonogramele şi emisiunile de radiodifuziune; invenţiile în toate domeniile activităţii umane, descoperirile ştiinţifice, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi numele şi denumirile comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale şi toate celelalte drepturi aferente activităţilor intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic.” 3. Dispoziţiile art. 30 al Tratatului de la Roma ce instituia Piaţa Comună, deşi vizează în mod expres doar dreptul de proprietate industrială, sunt în egală măsură aplicabile şi dreptului de autor şi drepturilor conexe, astfel cum a statuat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. 4. Acordul de la Marrakech instituind Organizaţia Mondială a Comerţului în partea consacrată proprietăţii intelectuale tratează atât problematica dreptului de autor, cât şi cea a proprietăţii industriale. Titlul I. DREPTUL DE AUTOR I. SCURT ISTORIC AL DREPTULUI DE AUTOR: 1. În pofida unor creaţii intelectuale de excepţie ce pot fi întâlnite în antichitate şi în perioada evului mediu, abia spre sfârşitul secolului XVII îşi face loc ideea unei proprietăţi intelectuale, pentru ca la începutul secolului al XVIII-lea să apară cele dintâi preocupări teoretice de drept de autor propriu-zise. Nici chiar în dreptul roman nu întâlnim reglementări privitoare la protecţia creaţiei intelectuale, cel mult putem găsi unele reglementări de ocrotire a bunurilor – obiect al dreptului de proprietate – în care s-a materializat opera de creaţie. 2. Faptul că de a lungul atâtor secole autorilor nu li s-a recunoscut calitatea de titulari ai unor drepturi specifice îşi poate găsi explicaţia în posibilităţile tehnice limitate de multiplicare a unei opere (care circulau cel mult prin intermediul copiştilor), astfel că nu se impunea adoptarea unor reglementări speciale de apărare a creatorilor. 6 3. Abia ulterior descoperirii tiparului (1450, Gutenberg) tipărirea şi comercializarea cărţilor au impus adoptarea unor reglementări privitoare la raporturile dintre scriitori, tipografi şi librari. Cei care se bucură însă mai întâi de privilegii sunt librarii şi tipografii din Veneţia (1494), uploads/Geographie/ curs-proprietate-intelectuala.pdf