Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

Despre aparenta contradicţie dintre Drept şi Morală sau O pledoarie în favoarea

Despre aparenta contradicţie dintre Drept şi Morală sau O pledoarie în favoarea ideii că Dreptul izvorăşte şi trebuie să rezulte din Morală On the apparent contradiction between Law and Morality or Pleading in favour of the idea that Law derives from and ought to be a corollary of morality Sur la contradiction apparente entre le Droit et la Morale ou Une plaidoirie en faveur de l’idée que le Droit découle et doit résulter de la Morale Mihnea-Mihail Jida, student în anul al 3-lea, seria a II-a, grupa 311 (Profesor coordonator: Lector univ. dr. Adriana Almăşan) Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti Reading the law includes finding the answer to some less convenient questions than the ones that would normally arise in this matter. Asking the questions concerning the foundation and the rationale of the law becomes crucial to the appropriation of an accurate and complete knowledge of this science by the jurist. In trying to prove that cracking this ontological dilemma finds itself in the unbreakable link between morality and law, we will look at the benchmarks fixed by the philosophy of law, to then present the arguments and the counter arguments for such a position. After a thorough analysis, by the end of which we will infer that between Law and Morality there is no such difference as in scope or nature, but an association from fraction to whole, we will present a chain of applications from the civil law of such a principle. What is to be demonstrated by this study is that in its birth, evolution and scope, law should not and cannot disregard morality. Above all, morality is the heart of the Law. L’étude du droit suppose aussi la découverte des réponses aux quelques questions moins pratiques que celles qui habituellement font l’objet de cette discipline. Se demander sur l’origine du droit et sur sa finalité devient essentiel pour une connaissance correcte et complète de cette science d’un juriste. Dans l’essai de démontrer que la solution des dilemmes ontologiques du droit se trouve, parmi autres, dans le lien indissoluble entre celle-ci et la morale, on va voir les repères fixés dans ce sens par la philosophie du droit, pour présenter après synthétiquement les arguments et les contrarguments d’une telle position. Suite à une analyse détaillée au fin de laquelle on établira qu’entre le Droit et la Morale n’existe pas une différence de nature ou de but, mais un lien comme d’un part à l’entière, on présentera une série d’applications de ce principe en droit civil. Ce que cet étude essayera de prouver est que dans la naissance, l’évolution et son but final, le droit ne doit et ne peut pas ignorer la morale. En outre, la morale est la quintessence même du Droit. 1 Studiul dreptului presupune şi aflarea unor răspunsuri la unele întrebări mai puţin practice decât cele ce în mod obişnuit fac obiectul acestei discipline. Punerea unor întrebări privind originea dreptului şi finalitatea sa devine esenţială pentru aproprierea unei cunoaşteri corecte şi complete a acestei ştiinţe de către jurist. În încercarea de a arăta că rezolvarea dilemelor ontologice ale dreptului se află, între altele, în indisolubila legătură dintre acesta şi morală, vom trece în revistă reperele pe care ni le-a fixat în acest sens filosofia dreptului, pentru a prezenta apoi într-un mod sintetic argumentele şi contraargumentele aferente unei astfel de poziţii. După o analiză detaliată la finalul căreia vom conchide că între Drept şi Morală nu există o diferenţă de natură sau scop, ci o legătură ca de la parte la întreg, vom prezenta o serie de aplicaţii din dreptul civil ale unui astfel de principiu. Ceea ce acest studiu va încerca să demonstreze este că în naşterea, evoluţia şi scopul său final, dreptul nu numai că nu trebuie, dar nici nu poate ignora morala. Ba, mai mult, ea este chiar chintesenţa Dreptului. Cuvinte cheie: drept, morală, filosofie, drept raţional, pledoarie. Argument Omul de drept trebuie să aibă o viziune de ansamblu asupra Dreptului pentru a putea aplica dreptul fără a-l deturna de la finalitatea sa. Tocmai de aceea, studiul dreptului nu poate fi disociat de ridicarea unor probleme ce ţin de filosofia sa, astfel încât, în încercarea de a desluşi tainele acestei ştiinţe, dobândirea unei perspective dialectice asupra fenomenului reprezintă o conditio sine qua non pentru reuşită. Numai privind dincolo de litera legii juristul poate spera să identifice spiritul acesteia şi numai stăpânind principiile care stau la temelia Dreptului el poate înţelege de unde vine şi încotro se îndreaptă Dreptul. Noi credem că linia de plecare şi linia de sosire în această călătorie milenară a Dreptului o constituie Morala, care ”circulă în interiorul Dreptului ca sângele prin corp”1. Această idee a făcut obiectul unor dispute aprinse, dar şi savuroase între juriştii şi filosofii care s-au succedat pe axa existenţei omului de când acesta traieşte în cadrul unei societăţi. Însă, fundamentul tezei noastre rezidă în faptul că un adevărat jurist este acela care conştientizează că dreptul pozitiv nu îşi este suficient sieşi, ci acesta trebuie să fie corelat în permanenţă cu principiile fundamentale ale Dreptului, care în majoritatea lor derivă din Morală2. Într-adevăr, cum bine remarca Istrate Micescu, ilustrul om de drept care a dominat scena juridică românească din perioada interbelică, spre deosebire de celelalte ştiinţe, care ”se mulţumesc să constate ceea ce este şi să exprime ceea ce constată, Dreptul are o pretenţie în plus: după ce a constatat, după ce a observat, după ce a desprins raporturile aşa cum sunt, să le judece sub unghiul de privire al valorilor morale şi, în loc de a privi cu resemnare ceea ce este, să impună cu autoritate ceea ce trebuie să fie.”3 1 G. Ripert, La règle morale dans les obligations civiles, Paris, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, 1927, p. 11-60. 2 G.D. Vecchio, Justice, droit, état: études de philosophie juridique, Paris, Librairie du Recueil Sirey, 1938, p.171: „Cunoaşterea în detaliu a regulilor de drept nu e suficientă dacă ele nu sunt aplicate ţinând cont de spiritul care le animă şi care îşi are obârşia în chiar sufletele noastre”. 3 I. Micescu, Curs de drept civil, ed. All Beck, Bucureşti, 2000. 2 Coordonatele evoluţiei corelaţiei Drept – Morală Antichitatea. Întreaga filosofie a lui Platon4 stă sub spectrul ideei de Bine, întrucât acest autor subordoneaază Ideii raportul dintre sensibil şi inteligibil, precum şi pe acela dintre suflet şi corp. Prin Idee, Platon înţelege o realitate etică care primează asupra „realităţilor” supuse simţurilor. În faptul că Adevărul este reprezentat de Bine şi Frumos, el găseşte originea Dreptului: „în domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea Binelui care, odată văzută, trebuie concepută ca pricină pentru tot ce-i drept şi frumos”5. Dacă în Republica autorul descrie o cetate ideală, în care nu este nevoie de legi pentru că virtutea este înscrisă în sufletul fiecăruia, vine rândul de a fi descris în lucrarea Legile statul în care este nevoie de reglementări. Aici, legea este fundamentată pe raţiune, ca reflex al principiului Binelui şi finalitatea ei este virtutea. Astfel, legile trebuie să ţină seama de consideraţii superioare ordinii juridice, Platon fiind primul care afirmă că legile trebuie controlate din punctul de vedere al conformităţii lor cu morala. Deşi se îndreaptă către o concepţie pozitivistă asupra dreptului, sesizând o autonomizare a acestuia faţă de morală, şi Aristotel consideră că între cele două concepte trebuie să existe o relaţie de subordonare. Astfel, el este de părere că din clipa în care dispare scopul suprem al promovării virtuţii, „legea devine o simplă convenţie, ea nefiind decât o garanţie a drepturilor individuale, fără nicio înrâurire asupra moralităţii şi justiţiei personale a cetăţilor”.6 Nu în ultimul rând, concepţia lui Cicero despre drept are la bază morala. Cicero este primul şi unul dintre puţinii oameni de drept care au considerat că justiţia, fiind o etică socială, presupune dragostea oamenilor faţă de ceilalţi, idee preluată şi de creştinism. Într-adevăr, originea dreptului este în natură deoarece binele şi răul, fiind şi principii ale naturii, sunt judecate în conformitate cu aceasta7. Sugestiv în acest sens este pasajul din lucrarea De Re Publica: „Da, există o lege dreaptă, adevărată, raţională, conformă naturii, înscrisă în toate inimile, imuabilă, eternă, a cărei voce ne dictează datoriile, ale cărei ameninţări ne deturnează de la rău, fără ca vreodată poruncile ei să fie prefăcute pentru cei buni, ori să poată mişca pe cei răi”.8 Perspectiva kantiană. După o perioadă a Evului Mediu în care dreptul s-a confundat cu morala, controversa renaşte abia în secolul al XVIII-lea, când Chr. Thomasius9 face pentru prima oară o distincţie clară între morală, care are în vedere relaţia omului cu el însuşi şi căutarea păcii interioare, şi drept, al cărui obiect este reprezentat de relaţiile dintre oameni şi realizarea păcii exterioare. Astfel, numai datoriile juridice pot fi impuse cu forţa, întrucât ceea ce se desfăşoară în interiorul uman nu poate face obiectul unei coerciţii extrioare. Această distincţie va fi accentuată de Kant, ca urmare a concepţiei sale individualiste asupra dreptului, cu accentul pe libertatea individului. La Immanuel Kant, spre deosebire de filosofia antică, primează acţiunea (iar nu uploads/Philosophie/ despre-aparenta-contradictie-dintre-drept-si-morala-2011.pdf