Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

LEXICOLOGIA ȘI DISCIPLINELE ÎNRUDITE 1. Domeniul de cercetare Lexicologia are c

LEXICOLOGIA ȘI DISCIPLINELE ÎNRUDITE 1. Domeniul de cercetare Lexicologia are ca domeniu de cercetare nivelul lexical, acesta fiind primul plan în care limba se organizează biplan, prin constituirea planului semantic, alături de cel formal, dezvoltat pe baza nivelului fonologic şi în strânsă legătură cu cel morfologic. Deşi interesul pentru descrierea şi cercetarea cuvintelor a existat încă din Antichitate1, lexicologia2 este o disciplină nouă în raport cu gramatica, din care s-a desprins, sau fonetica, dar suficient de evoluată încât să dezvolte domenii subordonate distincte: semantica, frazeologia, formarea cuvintelor, etimologia, onomasiologia, lexicografia, onomastica. Multă vreme lexicologia a fost considerată o activitate practică de înregistrare şi de explicare a cuvintelor, acoperind astfel obiectul de investigaţie a ceea ce numim astăzi lexicografie3. În ciuda diferenţelor de concepţie şi de metodă4, lexicologia, separată astăzi clar de lexicografie, este disciplina lingvistică al cărei obiect de cercetare îl constituie unităţile de expresie care au însuşirea de a fi cuvinte şi care alcătuiesc un domeniu organizat al limbii numit lexic sau vocabular, încercând să determine componenţa acestuia, provenienţa unităţilor alcătuitoare, modul de organizare şi schimbările care se produc. În funcţie de perspectiva teoretico-metodologică adoptată, lexicologia poate fi generală sau teoretică (studiază problemele teoretice generale ale lexicului, indiferent de limbă sau de grupul de limbi), comparativă sau contrastivă (compară lexicul unor limbi care aparţin aceleiaşi familii sau evidenţiază, prin contrast, vocabularul limbilor care se învaţă una prin alta), particulară (abordează lexicul unei limbi, a unui moment din evoluţia sa), sincronică sau descriptivă (descrierea organizării lexicului într-o anumită perioadă, de regulă perioada contemporană sau actuală şi diferitele tendinţe care se manifestă în adoptarea unor unităţi lexicale noi sau numai în folosirea celor deja existente), diacronică sau istorică (presupune cercetarea diferitelor etape ale constituirii lexicului unei limbi sau numai ale unor părţi ale acestuia, precum şi evoluţia cuvintelor din punctul de vedere al formei şi al înţelesului), normativă (presupune înţelegerea corectă a sensului şi a formei cuvintelor, a 1 GROZA, 2012: 9 consideră că primele cataloage sau liste de cuvinte au fost întocmite în China, India şi Summer. 2 Rey, 1970, cap. II apud GROZA, 2012: 9 amintește pe Douchet şi Beauzée care, în Encyclopédie, avansează ideea constituirii unei discipline numită lexicologie, al cărei obiect de cercetare să-l constituie cuvintele unei limbi, pornind de la următoarele aspecte: materialul, care cuprinde şi elementele de prozodie (elementele fiind sunetele şi articularea lor, iar prozodia fiind accentul, durata şi intonaţia), valoarea şi etimologia. 3 DOROŞEVSKI, 1973: 36 apud IORDAN, 1978: 219 consideră că există situaţii în care lexicologia şi lexicografia se întrepătrund. Este cazul toponimiei, onomasticii, geografiei lingvistice ş.a. 4 Unii cercetători concep lexicologia în sens larg ca o ştiinţă generală despre cuvânt şi despre lexic, iar alţii o separă de etimologie şi de semantică. Matoré, 1953: 13 apud GROZA, 2012: 10 consideră că principala deosebire existentă între lexicologie şi semantică ar fi aceea că lexicologia studiază cuvintele şi grupurile de cuvinte sau aspectul noţional din perspectivă statică, iar semantica studiază valorile succesive ale cuvintelor. compatibilităţilor lor combinatorii precum şi cultivarea unor deprinderi de folosire a cuvintelor conform normei lingvistice, indicând raportul între ceea ce este corect sau incorect în utilizarea unităţilor lexicale, atât sub aspectul formei, cât şi al conţinutului). 2. Discipline înrudite cu lexicologia5 În mod tradiţional, lexicologia6 este ramura lingvisticii care se ocupă de studiul vocabularului în ansamblu, acoperind o problematică variată: factorii de organizare lexicală, structura materială a cuvintelor (monosilabice, polisilabice, simple, complexe), categoriile semasiologice (polisemia, sinonimia, omonimia, antonimia, paronimia etc.), dinamica lexicului (apariţii şi dispariţii de cuvinte) etc. Forma cuvintelor, adică elementele minimale de expresie, este studiată de morfonemie, semnificaţia pe care uzul o asociază cu forma cuvintelor, este cercetată de semantică, iar originea cuvintelor face obiectul de cercetare al etimologiei. Acestea sunt considerate7, în mod tradiţional, ca fiind ramurile lexicologiei. În funcţie de perspectiva teoretico-metodică adoptată, în cadrul disciplinei lexicologie se disting mai multe ramuri, şi anume: Etimologia8 stabileşte originea cuvintelor şi, implicit, evoluţia formală şi semantică a acestora. În stabilirea originii unui cuvânt, a etimonului sau a prototipului, se ţine seama de o dublă corespondenţă: de corespondenţa de sunete, validată prin regularitatea legilor fonetice, şi de corespondenţa de sens, cu motivarea adecvată (cel mai adesea fiind invocată istoria societăţii). 9 Se face distincţie între etimologia internă10 (având ca obiect de cercetare creaţiile lexicale ale unei limbi), etimologia externă (având ca obiect împrumuturile lexicale dintr-o limbă) şi o etimologie specială, având ca obiect de cercetare calcurile lingvistice. Dacă un cuvânt a intrat în limbă din mai multe limbi, în acelaşi timp sau la date diferite, se vorbeşte despre etimologie multiplă. 11 Semantica12, ca ştiinţă a semnificantului lexical şi a structurii semnificaţiei, se ocupă numai cu una din funcţiile semnului studiat de semiotică, cea semnificativă (semantică). Semnificantul şi ştiinţa care-l cercetează (semantica) au constituit pentru lingvişti preocupări majore. Totodată, 5 În acest capitol vom face o prezentare foarte sumară a aspectelor care caracterizează aceste domenii, fiecare dintre acestea urmând a fi dezvoltate ulterior în capitole de sine stătătoare. 6 BIDU-VRĂNCEANU et alii 2001, s.v. lexicologie. 7 Vezi GROZA, 2012: 10. 8 Problema etimologiei este tratată pe larg de SALA, 2005 şi 2010: 19-31: începută în Grecia, ca preocupare pentru aflarea adevăratului sens al cuvintelor (gr. étimos „adevărat, real” şi logos „cuvânt, ştiinţă”), etimologia s-a constituit ca ştiinţă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea legilor fonetice şi cu întemeierea gramaticii istorice şi comparate (vezi GUIRAUD, 1979: 5). 9 Pentru rigurozitate este nevoie să se aibă în vedere şi alţi factori cum ar fi: presiunea sistemului, forţa analogiei, apartenenţa unităţilor lexicale la diferite câmpuri morfosemantice etc.. 10 HRISTEA 1968: 21 sqq. 11 În GRAUR 1960: 67 sqq.: de pildă rom. lampă, în forma lampă („lampă cu ulei”) < ngr.; „lampă cu petrol” < ngr. lampa, fr. lampe, germ. Lampe, rus. lampa, magh. lámpa 12 FRÂNCU 1999: 97. Deşi semantica este considerată ca o achiziţie modernă, nu cu mult mai veche decât întrebuinţarea termenului sémantique (M. Bréal, Essai de sémantique. Science de seginifications, 1897), se admite faptul că preocupările privind esenţa ei sunt foarte vechi atât în filozofia limbajului şi logică, în general, cât şi în ştiinţa semnelor, semiotica. trebuie să se facă distincţie între teoriile semnului (proprii semioticii) şi teoriile semnificaţiei (proprii semanticii)13. Onomasiologia14 este o ramură a lexicologiei care are ca obiect studierea denominaţiei unor concepte înrudite dintr-o limbă sau din mai multe limbi date. Opusă, sub aspectul punctului de plecare în analiza sensului cuvintelor, semasiologiei sau semanticii, onomasiologia este ştiinţa care studiază denumirile date unui concept sau unor concepte înrudite într-o limbă sau în mai multe limbi date. Dacă semantica studiază sensurile cuvintelor, categoriile semantice, schimbările de sens, cauzele acestora, onomasiologia cercetează felul în care anumite concepte, idei capătă o denumire în limbă. Spre deosebire de semantică, această disciplină parcurge un drum invers, pornind de la planul ontic (al realităţii), investigând substanţa conţinutului, apoi conceptele, adică semele care nu sunt dependente de limbă, şi apoi sememele, semnificaţia.15 De pildă, în limba română, noţiunea de cap, ca “parte a corpului vieţuitoarelor”, poate fi denumită cu ajutorul cuvintelor cap, tărtăcuţă, căpăţână etc. Principala preocupare a onomasilogiei o constituie modul în care grupează vocabularul în funcţie de ceea ce exprimă cuvintele, pe baza experienţei comunităţii lingvistice: un domeniu al tehnicii, o activitate practică, o sferă noţională (de pildă vocabularul mineritului, vocabularul tehnicii, vocabularul aviaţiei, vocabularul politic etc.). 13 Semantica actuală cunoaşte numeroase orientări între care amintim: modelul de analiză componenţială propus de lingvistica generativă americană (J. J. Katz şi I. A. Fodor – The Structure of a Semantic Theory, 1963; P.M. Postal – An Integrated Theory of Linguistic Description, 1964), semantica psihologică (care se ocupă de reprezentarea mentală a semnificaţiilor), semantica argumentativă (este dezvoltată de Ascombre şi Ducrot ce iau în consideraţie modul în care o frază poate fi analizată semantic prin legăturile argumentative posibile, pornind de la structura ei), semantica cognitivă (aduce în prim plan problema categorizării, a stabilirii unor clase unice pornind de la realitatea multiplă). 14 BIDU-VRĂNCEANU et alii 2001 s.v. onomasiologia. În lingvistica românească, acest domeniu a fost ilustrat de B.P.Hasdeu în lucrarea Etymologicum Magnum Romaniae. Dicţionarul limbii istorice şi poporane a românilor, I- III (Bucureşti, 1885- 1887). Fiecare cuvânt este reprezentat printr-o scurtă enciclopedie a cunoştinţelor istorice, etnografice, folclorice şi lingvistice. Alţi lingvişti români care au reprezentat orientarea onomasiologică au fost: Lazăr Săineanu care, în Încercare asupra semaseologiei limbei române (București, 1887), analizează “tranziţiunea sensurilor” în cazul cuvintelor care aparţin aceluiaşi domeniu semantic; Sextil Puşcariu, în partea redactată în DLR, realizează asocieri semantice cu cuvântul- titlu. Totodată, acesta ilustrează domeniul onomasiologiei şi prin hărţile lexicale ale unei noţiuni în diverse graiuri. Ion Coteanu şi Ion Dănăilă, în lucrarea Introducere în lingvistica şi filologia românească. Probleme – bibliografie, Bucureşti, 1970, prezintă termeni din domenii variate (părţi ale corpului, termeni păstoreşti, denumiri de îmbrăcăminte etc.), grupaţi în jurul unei noţiuni, şi oferind informaţii în ceea ce priveşte originea şi evoluţia lor în diferite etape, manifestări în diferite stiluri ori variante ale românei funcţionale sau regionale. Onomasiologia se combină cu metoda câmpurilor pentru a delimita o clasă lexicală (paradigmă, mulţime) în interiorul căreia se pot analiza uploads/Litterature/ curs-1.pdf