Remerciez-le!

Remerciez @Admin pour avoir partagé cet document gratuitement, de la manière la plus simple, en partageant sur les réseaux sociaux.

287 AUT, XLII-XLIII, 2004-2005, p. 287-304 ASPECTE ETNOLINGVISTICE ÎN STUDIILE

287 AUT, XLII-XLIII, 2004-2005, p. 287-304 ASPECTE ETNOLINGVISTICE ÎN STUDIILE LUI THEODOR CAPIDAN de Ana-Maria POP Pornind de la o definiŃie foarte largă dată etnolingvisticii – „încercare[a] de a pune în corelaŃie limba cu istoria şi viaŃa unui popor”1 –, se poate afirma că istoria lingvisticii româneşti cunoaşte o îndelungată tradiŃie a abordărilor de acest tip, concretizate în studii, mai mult sau mai puŃin sistematice, bazate pe o metodologie mai mult sau mai puŃin riguroasă, care fie propuneau soluŃii pentru anumite realităŃi istorice, etnografice etc. din trecut pe baza faptelor de limbă (deseori această „metodă” era impusă de absenŃa izvoarelor istoriografice), fie urmăreau modul în care diferitele aspecte extralingvistice se reflectă la nivelul limbii, al lexicului, în special. Într-o accepŃie restrânsă, etnografia lingvistică (etnolingvistica) este un „domeniu de frontieră, în care investigaŃiile privind cultura materială şi spirituală a unui popor şi terminologia respectivă se dezvoltă după metode împrumutate din ambele discipline, concluziile obŃinute fiind utile amândurora”2. Şi această „dimensiune” este foarte bine reprezentată în lucrările lingviştilor români, elocvent în acest sens fiind şi faptul că „şcoala română de etnografie a fost ilustrată, în prima jumătate a secolului XX mai ales prin specialişti de formaŃie filologică”3. Este vorba, în principal, de şcoala lingvistică bucureşteană, care a promovat şi a impus, prin studiile lui Ovid Densusianu, Tache Papahagi4 etc., o perspectivă largă, interdisciplinară, în care dialectologia, etnografia şi folclorul îşi aduceau reciproc servicii. Asemenea abordări sunt prezente şi-n lucrările 1 Zamfira Mihail, Tache Papahagi, promotor al etnografiei comparate, în „Revista de etnografie şi folclor”, 1989, nr. 4, p. 371. 2 Idem, Recherches d’ethnographie linguistique comparée du sud-est européen, în „Bulletin AIESEE”, XI (1973), nr. 1-2, p. 140. 3 Idem, Tache Papahagi, promotor al etnografiei comparate, p. 369. 4 Tache Papahagi este şi autorul primului curs universitar de Etnografie lingvistică română Ńinut, în 4 februarie 1927, în faŃa studenŃilor de la Universitatea din Bucureşti. Provided by Diacronia.ro for IP 188.24.35.52 (2019-01-18 04:24:08 UTC) BDD-A6364 © 2004-2005 Editura Universității de Vest 288 lingviştilor şcolii clujene5, printre ai cărei reprezentanŃi de seamă se numără şi Th. Capidan. În lingvistica românească, numele lui Th. Capidan este legat, în principal, de studiul realităŃilor româneşti sud-dunărene (aromâne şi meglenoromâne), cărora le-a consacrat lucrări de mari dimensiuni, precum clasicele monografii Aromânii6 şi Meglenoromânii7, dar şi numeroase alte studii, articole etc., în care descrierea celor două dialecte este însoŃită de ample informaŃii privind istoria şi modul de viaŃă (ocupaŃiile, tipul de organizare socială şi economică, obiceiurile, starea culturală etc.) ale acestor populaŃii. Cunoaşterea temeinică a tuturor aspectelor legate de viaŃa aromânilor şi meglenoromânilor, a idiomurilor vorbite de aceştia, precum şi convingerea că limba este „un reflex al spiritului şi al felului de a vedea lumea” (PrefaŃa la volumul de studii Limbă şi cultură8) şi că în ea „se răsfrânge sufletul poporului nostru şi întreaga realitate a vieŃii noastre spirituale” (ibidem), au avut drept rezultat o operă ştiinŃifică a cărei trăsătură principală este, după cum pe drept cuvânt afirma Mircea Borcilă, „considerarea fenomenului lingvistic în strânsă legătură cu factorul istoric, geografic şi social-cultural”9. Cu toate acestea, savantul aromân nu a folosit, cu unele excepŃii, această corelare a faptelor lingvistice cu cele extralingvistice într-o manieră sistematică şi riguroasă, cu urmărirea tuturor aspectelor şi implicaŃiilor inerente unei astfel de abordări, în unele cazuri analizele sale constituind doar premise pentru dezvoltări ulterioare, şi nici nu a aplicat-o unei problematici riguros circumscrise, astfel încât, doar prin parcurgerea tuturor lucrărilor în care această modalitate de abordare este prezentă, considerate ca un tot unitar, se pot identifica „coordonatele” etnolingvistice ale operei sale. 5 Alături de S. Puşcariu, ale cărui consideraŃii/analize realizate în spiritul acestei orientări pot fi regăsite în lucrări precum Limba română. I. Privire generală, Bucureşti, Ed. Minerva, 1976; Locul limbii române între limbile romanice, Bucureşti, Tipografia „Urbana”, 1920 etc., trebuie amintit şi G. Giuglea – unul dintre primii lingvişti români care a aplicat metoda „Wörter und Sachen” (vezi, în acest sens, articolul Cuvinte şi lucruri. Elemente vechi germane în orientul romanic, în „Dacoromania”, II (1921-1922), p. 327-402); pentru alte aspecte privind această metodă vezi, în special, Iorgu Iordan, Lingvistica romanică, Bucureşti, EA, 1962, p. 70-80 şi Zamfira Mihail, Recherches d’ethnographie linguistique comparée du sud-est européen, p. 140, 142. 6 Aromânii. Dialectul aromân. Studiu lingvistic, Academia Română. Studii şi cercetări, XX, 1932. 7 Meglenoromânii. I. Istoria şi graiul lor, Academia Română. Studii şi cercetări, VII, 1925. 8 Theodor Capidan, Limbă şi cultură, Bucureşti, 1943. 9 Mircea Borcilă, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, în „Cercetări de lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 139. Provided by Diacronia.ro for IP 188.24.35.52 (2019-01-18 04:24:08 UTC) BDD-A6364 © 2004-2005 Editura Universității de Vest 289 O astfel de analiză a întreprins Mircea Borcilă în excelentul său articol Theodor Capidan şi studiile de etnolingvistică10, identificând „două arii problematice11 majore”: încercarea de definire, pe de o parte, a individualităŃii idiomurilor româneşti sud-dunărene (cu precădere a celui aromân) în corelaŃie cu modul de viaŃă al populaŃiilor respective şi, pe de altă parte, a aspectului balcanic al limbilor sud-est europene ca rezultat al unei mentalităŃi comune întemeiată pe „unitatea de cultură şi civilizaŃie” (Limbă şi cultură, p. 35). Un prim aspect de natură etnolingvistică poate fi identificat în afirmaŃiile lui Th. Capidan cu privire la caracterul conservativ12 al romanităŃii balcanice, caracter considerat de savantul aromân ca fiind, în principal, o consecinŃă a împrejurărilor în care a decurs viaŃa acestor români, mai precis, a modului lor de viaŃă izolat şi tradiŃional. Acest conservatorism13 „puŃin obişnuit” explică, în opinia aceluiaşi lingvist, menŃinerea populaŃiilor româneşti sud-dunărene sub forma unor colectivităŃi distincte de cele ale populaŃiilor în mijlocul cărora trăiesc, atât prin păstrarea tradiŃiilor, obiceiurilor etc., cât şi, mai ales, prin conservarea structurii latine a idiomurilor vorbite de aceştia. Cu toate că în studiile lui Th. Capidan apar formulări în care, sub aspectul puterii de conservare, este vizată global14 romanitatea sud-dunăreană, în marea majoritate a cazurilor 10 În „Memoriile SecŃiei de ŞtiinŃe Filologice, Literatură şi Arte”, seria IV, tomul II (1979-1980), 1981, EA, p. 179-196. 11 Pentru analiza consideraŃiilor teoretice ale savantului aromân cu privire la relaŃia limbă-cultură, vezi Mircea Borcilă, Theodor Capidan şi studiile de etnolingvistică, p. 192-196. 12 Aprecierile lui Th. Capidan privind conservatorismul romanităŃii sud-dunărene se găsesc cu precădere în primele sale articole (Însemnătatea dialectului nostru aromânesc, în „Lumina” [Bitolia], III, 1905, nr. 4, p. 106-111; Conservatizmul (sic!) dialectului nostru faŃă de acela al limbii greceşti, în „Lumina” [Bitolia], IV, 1906, nr. 4, p. 97-101), care au un caracter mai mult de popularizare, fiind reluate în lucrări precum Aromânii sau culegerea de studii Limbă şi cultură etc., însă sporadic şi nesistematic, fără precizări suplimentare. 13 Un alt aspect, subliniat în repetate rânduri de Th. Capidan, strâns legat sau care decurge din acest conservatorism puŃin obişnuit, este importanŃa mai mare, în ceea ce priveşte fenomenele arhaice, pe care o prezintă idiomurile sud-dunărene în comparaŃie cu cel dacoromân pentru studiul istoric al limbii române: „[…] şi dialectul dacoromân păstrează unele particularităŃi [fonetice] arhaice care lipsesc în dialectele transdanubiene şi mai ales în dialectul aromân. Cu toate acestea, din punctul de vedere al conservatismului, ele sunt de mai puŃină importanŃă, mai întâi pentru că sunt locale, al doilea, fiindcă se arată numai în literatura veche. În dialectele transdanubiene, particularităŃile arhaice sunt generale şi există până azi în limba vorbită” (Limbă şi cultură, p. 305). 14 Vorbind despre caracterul conservator al romanităŃii sud-dunărene, se impune precizarea că este vorba doar de acele comunităŃi de aromâni, meglenoromâni şi istroromâni care au „reuşit să se păstreze până în zilele noastre” [s.n. A.-M. P.] (Aromânii, p. 145) şi nu de întreaga masă a vorbitorilor idiomurilor în discuŃie, fiind bine Provided by Diacronia.ro for IP 188.24.35.52 (2019-01-18 04:24:08 UTC) BDD-A6364 © 2004-2005 Editura Universității de Vest 290 este avut în vedere doar, sau cu precădere, dialectul aromân (fapt explicabil, deoarece, după cum se ştie, dintre dialectele istorice ale limbii române, dialectul aromân este cel mai conservator), astfel încât şi exemplele pe care le vom oferi, extrase din lucrările savantului aromân, se axează în principal pe fapte (lingvistice şi extralingvistice) din domeniul aromânesc. În ceea ce priveşte rezultatul în plan lingvistic al acestui conservatorism „puŃin obişnuit”, surprind afirmaŃiile lui Th. Capidan potrivit cărora dialectul aromân şi-a păstrat fondul latin „nealterat15 în partea lui gramaticală” (Aromânii, p. 144). Este greu de crezut, însă, că savantul aromân, autor al celor două valoroase monografii consacrate dialectelor aromân şi meglenoromân şi a atâtor altor studii privind idiomurile româneşti sud-dunărene, făcând aceste afirmaŃii, avea în vedere păstrarea intactă a fondului latin, ci, mai degrabă, credem că aceste formulări reprezintă o modalitate de accentuare a faptului că, în ciuda izolării lor îndelungate de romanitatea nord-dunăreană şi a faptului că au fost nevoite să-şi însuşească şi alte limbi, devenind bi- şi chiar trilingve, aceste populaŃii continuă să vorbească nişte idiomuri romanice. De altfel, în acelaşi loc în care vorbeşte despre păstrarea intactă a fondului latin, savantul aromân nuanŃează această afirmaŃie, precizând că dialectul aromân „nu arată aproape nici o alterare esenŃială în structura [sa] internă” (ibidem). Revenind la factorii care au contribuit la păstrarea comunităŃilor româneşti sud-dunărene şi a idiomurilor vorbite de uploads/Litterature/ aspecte-etnolingvistice-in-studiile-lui-theodor-capidan.pdf